SUMAR
» Turism la varf » Europa turistica » Marea Neagra » Travel cheques » Hotel » Eco-turism » Turismul balnear » Cultura si turism » Restaurant » Concurs » Pagina dumneavoastra » Munte temeritate
Microregiunea Csomad - Balvanyos
Microregiunea Csomad - Balvanyos s-a organizat în zona sud estica a judetului Harghita (Lazaresti, Cozmeni, Tusnad, Baile Tusnad), înglobând în oarecare masura si teritoriile învecinate din judetul Covasna (Bixad, Baile Balvanyos, Turia), reprezentând o regiune în care regasim comori naturale considerate, totodata posibilitati turistice exceptionale la nivel national si international.
Limite
Microregiunea Ciomat - Balvanyos se încadreaza, din punct de vedere geografic, grupei centrale a Carpatilor Orientali, mai precis sectorului sud-estic al Muntilor Harghitei (trebuie notat ca unii geografi considera masivul Ciomat - Puturosu ca facând parte din sectorul nordic al Muntilor Bodoc) si sectorului inferior al Depresiunii Ciucului, iar, în ceea ce priveste încadrarea administrativa, zona apartine judetelor Covasna si Harghita, cu o extindere mai mare în cel din urma. Limite (Trebuie notat ca limitele nordice, respectiv cele estice, au fost trasate conventional tocmai în ideea înglobarii unui numar cât mai mare de rezervatii naturale).
Ca urmare a manifestarilor vulcanice între zona cristalin - mezozoica a Carpatilor Orientali si lantul vulcanic s-au format bazine lacustre; ulterior, apa acestora s-a scurs pe linii de drenaj catre bazinele inferioare, rezultând astfel depresiuni de baraj vulcanic, din care face parte si sectorul nordic din regiunea masivului Ciomat - Puturosu.
În alcatuirea geologica a sectorului montan se remarca îndeosebi diferite varietati de andezite, piroclastite si foarte putine bazalte. Iar în sectorul depresionar predomina formatiunile sedimentare (nisip, argile, marne, pietris etc.) asezate discordant pe un fundament cristalin. Relieful Datorita deosebirilor de aspect si complexitate a reliefului, se disting trei sectoare diferite pentru regiunea masivului Ciomat - Puturosu si anume: unul nordic, suprapus Depresiunii Ciucului inferior; unul sud-vestic; unul sud-estic - ultimele doua, suprapuse Muntilor Harghitei, fiind individualizate de defileul Oltului. Morfometric, se evidentiaza doua trepte principale: treapta glacisurilor piemontane (700 - 900 m) si cea a conurilor vulcanice (1050 - 1300 m). Astfel prima treapta se suprapune contactului depresiune - munte, iar cea de-a doua - unitatii de orogen, formata pentru sectorul sud-vestic de o serie de conuri vulcanice, dispuse în general pe o directie nord-sud, comparativ cu cele din sectorul învecinat, mult mai afectate de eroziune (din care se evidentiaza conul vulcanic Pilisca Mare - 1374 m). Sectorul sud-estic se suprapune aparatului vulcanic Ciomat - Puturosu, având în partea superioara cele doua cratere vulcanice îngemanate - Mohos si Sf. Ana (acesta din urma fiind unicul crater conservat, pe fundul lui instalându-se singurul lac vulcanic din România - lacul Sf. Ana). Defileul Oltului, desfasurat pe o lungime de circa 10 km, constituie una dintre cele mai mari vai de strapungere a barajului de aglomerate rezultate din eruptiile vulcanice.
Clima Datorita pozitiei geografice si reliefului, parametrii climatici conduc la includerea acestei zone în subetajul climatic al muntilor mijlocii (cu carcteristicile topoclimatului continental). Astfel, functie de acestea, putem trasa câteva coordonate climatice: temperatura medie anuala înregistreaza valori de circa 4 - 6°C, temperaturile medii decadale - valori de circa 12 - 14°C (vara) si, respectiv, circa - 6 - 8°C (iarna), atingând valori extreme de 25°C (vara), respectiv de -25°C (iarna). În ceea ce priveste precipitatiile medii anuale, regiunea masivului Ciomat- Puturosu prezinta valori de circa 800 - 900 mm/an; circa 60 - 70 % din cantitatea totala de precipitatii se înregistreaza în perioada iulie-septembrie. Stratul de zapada dureaza aproximativ 80 - 100 zile iar în cazul ariilor umbrite perioada este mult mai mare. Hidrografia Reteaua hidrografica de suprafata este în totalitate tributara Oltului (regiunea încadrându-se bazinului sau superior). Astfel, în arealul prezentat de noi, Oltul primeste ca afluenti de dreapta câteva pâraie cu bazine ce nu depasesc 23 km², cum ar fi (de la nord la sud): Sugasau, Pârâul Mare, Mitacul, Ozunca (ultimul fiind si cel mai mare afluent din areal cu o suprafata de 98 km² si o lungime de 13 km). Din categoria afluentilor de stânga se remarca Tusnadul, ce izvoraste de pe versantul nordic al conului vulcanic Ciomatu. Acesta are o lungime de 13 km, bazinul sau detinând o suprafata de 38 km². Ca o particularitate hidrografica, Tusnadul prezinta o retea radiar-convergenta, ce îi formeaza sectorul de obârsie. Are ca afluenti Pârâul Veres, Sugo, Hi, Budos, Kozep si Valu. În peisajul regiunii prezentate, lacurile au o relevanta deosebita. Astfel, se remarca de la bun început Sf. Ana, fiind singurul lac din România a carei cuveta lacustra se afla într-un crater vulcanic. În partea de nord-vest a acestuia, se gaseste Tinovul Mohos, individualizat de vegetatia tipica mlastinilor oligotrofe. Lacul Ciucas (lac antropic), situat în localitatea Baile Tusnad, a fost creat artificial, la începutul secolului XX pentru agrement. Ca rezultat al manifestarilor post-vulcanice, emanatiile abundente de CO2 ce se insinueaza pe linii de fractura si ies la zi fie liber (ex. Pestera Budos) fie, de cele mai multe ori, intra în contact cu apele vadoase (ape ce se infiltreaza) pe care le întâlnesc în calea lor, ajungând astfel la suprafata sub forma de izvoare minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, cloro-sodice etc. - ca de ex.: Ileana, Mikes, Apor, Bailor, Rudi s.a. Flora si fauna În conditiile prezentate anterior s-au pastrat aici numeroase plante considerate relicte glaciare, plante endemice si paduri seculare de conifere si foioase, fapt ce a determinat declararea unor zone (11) drept arii protejate. Padurile de molid (Picea abies) urca pâna la 1300 m, iar pe vaile umbrite, datorita unor conditii locale, coboara pâna la 600 m. Padurile de gorun (Quercus petraea) în amestec cu alte specii forestiere ca jugastrul (Acer campestre) si ulmul (Ulmus procera) se dezvolta de regula de-a lungul vailor. Alaturi de ele se mai evidentiaza si padurile de fag (Fagus silvatica) iar local stejarul (Quercus robur). Sub paduri s-a dezvoltat un strat erbaceu, din alcatuirea caruia putem enumera plante ca: vinarita (Asperula odorata), paiusul de padure (Festuca silvatica) etc. Pe arii mai restrânse se dezvolta pajisti secundare în care întâlnim paiusul rosu (Festuca rubra), sunatoarea (Hypericum maculatum) iar în taieturile de padure zmeurul (Rubus idaeus) si salcia capreasca (Salix capraea) etc. În etajul montan superior întâlnim pajisti în care predomina plante ca: iarba vântului (Agrostis tenuis), afinul (Vaccinium myrtillus) sau merisorul de munte (Vaccinium vitis idaea). O vegetatie specifica pentru aceasta regiune o constituie mlastinile de turba. Dintre acestea unele sunt declarate rezervatii naturale pentru ocrotirea unor plante relicte ca: mesteacanul pitic (Betula humilis), galbenele sau curechiul de munte (Ligularia sibirica), o specie de rogoz (Carex dioica) etc. În padurile arealului traiesc specii de mamifere ca: ursul carpatin (Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpaticus), râsul (Linx linx), pisica salbatica (Felis silvestris), vulpea ( Vulpes vulpes), veverita (Sciurus vulgaris) si de pasari cum ar fi: ciocanitoarea de munte (Picoides tridactylus alpinus), pitigoiul de bradet (Parus ater) etc. POSIBILITATI DE CAZARE
Salveaza acest articol
» vezi toate articolele din aceasta categoria
www.besthotels.ro www.pensiunivaleaprahovei.ro www.pensiunideltadunarii.ro www.konkurs.ro www.HelloRomania.eu http://www.hotel-dana.ro/ro/index.htm http://www.hotelsplendid.ro/ www.besthotels.ro "TOP 10 AGENTII" - luna aprilie EXIMTUR - afaceri corecte PARALELA 45 - oferta superdiversificata CHRISTIAN TOUR - agresivitatea promovarii SIMPA TURISM - grija pentru tabere de vacanta ROMANTIC TRAVEL - poezia ofertelor EUROLINES - organizarea nemteasca JINFOTOURS - perseverenta in calitate ANA HOTELS - luxul ofertelor SPA TRANSILVANIA TRAVEL - desprinderea de conventional SINDROMANIA - traditie in grija pentru sanatate www.infotravelromania.ro www.ulisetour.ro www.pensiunideltadunarii.ro http://www.mccc.mc/ http://www.romantictravel.ro www.ramadaresortbudapest.hu Delta Airlines reia zborurile spre New York Delta Air Lines (NYSE: DAL) a anuntat reluarea cursei directe dintre Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul John F. Kennedy (JFK) din New York pentru sezonul de vara. Zb... mai multe detalii Miliardarii rusi se vor relaxa pe o insula privata Miliardarii rusi vor putea locui pe propria insula nenaturala in Marea Neagra, informeaza site-ul postului de televiziune britanic Sky News. Constructia va incepe anul viitor pe o ampla si lux... mai multe detalii Noi obiective turistice in nordul Moldovei Programului Operational Regional 2007-2013 Axa prioritara 5 Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul de interventie 5.3 Promovarea potentialului turistic si crear... mai multe detalii Inscrie-te pentru newsletter Aboneaza-te acum! |
||||||||